#terapia prin hipnoza

[psihovital]

Auto-terapia în noua religie a însingurării

        Auto-terapia în noua religie a însingurării  

      Undeva între animism și animatism a luat naștere credința. S-a insinuat în intelectul omului primitiv, aflat în propriul big bang, și până astazi rămâne în expansiune. S-a tot modificat, a format conglomerate, a pus în mișcare galaxii și alte circumvoluțiuni, a fost lovită în plin de meteoriți, s-au pierdut zei pe drum, au căzut în uitare practici și magii, dar a găsit până la urmă o ”planetă” propice vieții, unde și-a pus cea mai de preț sămânță, în sinele nostru profund.. A udat-o cu multă speranță și încredere în viitor.

           Iar omul și-a tot explicat, cu fiecare vârstă a Pământului, ce e el și ce e lumea asta în care s-a trezit. Modul în care eu înțeleg lumea este antropologic, sociologic orientat și mi se pare  interesant de urmărit cum fiecărei etape de dezvoltare umană îi corespunde o credință. Cum s-au ars etapele de mamă-vindecătoare cu mâna, de șaman, spre alte zeități ale casei, până la preoți și alți lideri spirituali. Și simt că am ajuns acum la criza vârstei mijlocii. De ce criza vârstei mijlocii? Pentru că ea vine cu provocările ei specifice, cu nevoia de reafirmare a individualității, de o nouă auto-diferențiere, de o nouă paradigmă, de regăsire a sensului aparent pierdut. În viața omului s-a făcut tranziția de la ”iubește-ți tribul” -ca mijloc de supraviețuire-, la ”iubește-ți (doar) aproapele” (ca mijloc de segregare de alte confesiuni poate) până am ajuns astăzi la ”învață să te iubești pe tine”. Și să te iubești pe tine e sublim, când există congruență și nu se înțelege sau practică greșit. Avem o nouă schimbare de centru în mijlocul crizei vârstei mijlocii, de la familia nucleu spre sine. Centrul devine unu. La fel ca în societatea actuală, unde de ani buni focusul cade pe individ și mai puțin pe mulțime. Trăim într-o eră în care contează unicitatea, în care glorificăm eul și uneori premiem ego-ul. Unde accentual e pe unu, dar unu deja suferă de singurătate.

           Dacă există o nouă-nouă religie, aceea este a însingurării. Și asta doare. Deci neobosiți căutăm soluții și un sens al nostru, al evenimentelor care ne tot compun și descompun, al existenţei înseși. Experiența sacrului reprezintă un element în strucutra conștiinței iar nevoia noastră de semnificație nu se schimbă, ceea ce se schimbă este doar fenomenologia raportării omului la transcendenţă (Mircea Eliade). Iar ceea ce văd peste tot preponderent e auto-medicație, cum ar spune Gabor Mate - ”emotional anaesthetics”-, auto-terapie îi spun eu. Mi se pare periculos trendul. Self-taught book, în audio, stereo sau nu – oameni care pe baza unor experiențe pur personale ajung să îndemne viral și virulent alți oameni să le urmeze exemplul pentru că doar ei dețin răspunsul. Cum să învingă depresia, obezitatea, sărăcia, cum să trateze sau nu orice boală cu apă de ploaie, cum să învețe să învețe cum să se dezvețe de orice obicei numărând până la 21 că e număr magistru, cum să se conecteze și să se deconecteze prin auto-hipnoză. Și aș putea continua muult. Pe cuvânt! Am în lista mea un veritabil guru, un domn președinte al unei (alte) asociații din România, care a terminat liceul agricol și probabil multe cărți cu folos. Mi-a făcut plăcerea de a mă invita la un seminar unde voi învăța, dacă voi putea să-mi folosesc puterea minții, cum să mă hipnotizez singură să fac orice vreau…eu…

           Se vrea doar o ”cordială polemică” (O. Paler). Nu sunt cenzura sau vreo autoritate emerită, sunt doar un om trecut pe-acolo și vă rog să fiți atenți de la cine și cum vă luați ”medicamentația”. Pentru că efectul ei nu durează mult și apoi ne vedem nevoiți să căutăm alt ”hap” și altă gură de încredere, alt aer proaspăt al speranței. Și unii pot manifesta reacții adverse, eu de ce nu pot accesa zenul și nu pot opri gându-n zbor? Pentru că e greu singur sincer, și pentru că suntem diferiți și e ok să fie așa. Pentru că e nevoie de rețete personalizate de cele mai multe ori. Toate instrumentele, tehnicile de intervenție, printre care și hipnoza, afirmațiile pozitive, restructurarea limbajului sau recadrarea constrângerilor limitative etc. sunt folosite ca adjuvante în proces, nu ca panaceu universal. Eu militez pentru mersul în cabinet și oameni faini cu care să ne conectăm. Pentru comunicare, comunitate și psyche-grafie.

           Dar tu, în viața ta, ce anestezic emoțional folosești?

           Hai să ne întâlnim!

[peopleinowknow]

Adrian Munteanu

Putem scăpa de balastul emoțional. Asta fac, îndeobște.

Foto: Elena Racu

Cu Adrian, lifecoach, m-am intalnit la o cafea si un pahar cu vin sa povestim, sa-l iau la intrebari... Ne stim de aproximativ 15 ani, am invatat in acelasi liceu. O ora de discutie s-a concretizat intr-un interviu stufos, coplesitor, poate prea plin de informatie. Am stat foarte mult sa ma gandesc ce si cum sa triez, ce sa elimin, ce sa pastrez, i-am sugerat si lui sa decida, insa in final am hotarat sa fie publicata toata conversatia, exact asa cum a decurs. Asadar gasiti mai jos o inlantuire cursiva de idei imposibil de judecat in termeni precum “important” sau “mai putin important”.

Dupa un drum lin evolutiv prin companii multinationale, in urma cu un an si o luna, pe 14 ianuarie 2016, Adi a fondat Mindgrasp, propria lui companie de life and business coaching.

Ca parcurs profesional, inainte de ce faci acum, ai studiat in Statele Unite. Povesteste-mi un pic cum a fost viata de student acolo si daca vezi vreo legatura intre ceea ce ai studiat atunci, sau modul in care s-a desfasurat scoala in Dartmouth si ceea ce ai ajuns sa faci in prezent, daca crezi ca exista vreun link. Sunt foarte interesata de cum evolueaza activitatile oamenilor si daca isi au radacini, oricat de mici, in alte zone ale vietii lor.

Eu am studiat Filologie Clasica, limba, literatura, filosofia Greaca Clasica si Latina si, la vremea respectiva, ceea ce cautam sa devin si drumul pe care cautam sa mi-l trasez tinea de o cariera academica. Atunci voiam sa ajung profesor de filologie clasica mai departe si sa studiez, sa cercetez… As spune ca a ajuns sa se lege cu ceea ce fac acum intr-un mod pe care nu l-as fi vazut, dar acum, retrospectiv, pot sa vad drumul, oricat de sinuos, in fascinatia pe care o aveam pentru filosofia antica, mai precis pentru faptul ca filosofii antici aveau nu atat scoli de gandire, cat scoli de viata. Desigur, gandirea conta foarte mult, dar era doar un mijloc catre un scop, respectiv cum sa traiesti o viata reusita, implinita, cum sa-ti desavarsesti, cum sa-ti manifesti excelenta launtrica, cum sa atingi masura optima a ce poti da tu mai bun din tine personal. Bine, acum imi dau seama ca generalizez semnificativ, pentru ca erau diferente majore intre scoli, insa acesta zic eu ca era elementul central care m-a atras.

Si aveam o mare nemultumire care m-a urmarit oarecum toata viata si pe masura ce au trecut anii am constientizat-o din ce in ce mai mult si anume ca imi placeau foarte mult cuvintele si de foarte mic mi-a placut sa vorbesc, sa recit, sa inventez povesti, sa scriu. Ulterior, in liceu, am facut public speaking, dezbateri academice si in acelasi timp simteam o frustrare pentru ca nu reuseam sa fructific concret, practic, ceea ce vorbeam, ceea ce gandeam. Nu reuseam sa induc schimbare in oameni, eram in schimb foarte bun la a avea dreptate pe internet si a corecta greseli gramaticale sau erori factuale, insa prin asta nu faceam decat sa ii indepartez pe oameni mai degraba, decat sa-i atrag.

Asta a culminat dupa facultate, cand am lucrat ca trainer intr-o corporatie si eram foarte priceput la a explica si simteam in acelasi timp o dezamagire, pot sa zic, in momentul in care ceea ce transmiteam eu nu ajungea sa se transcrie concret si in comportamente ale celor pe care ii pregateam, ii formam. Pornind de la asta, a fost un moment in care am aflat despre un curs de Programare Neuro Lingvistica (NLP). Pe atunci nu stiam cu ce se mananca, m-am dus pentru acest aspect : stiam ca poti sa obtii schimbari concrete foarte puternice si poti sa relationezi cu oamenii.

Dezvoltare personala. Te-ai dus pentru a-ti face tie un bine.

Pentru a-mi face mie un bine si profesional si personal, acesta era aspectul pe care-l urmaream. Eu auzisem de la fosti cursanti, era de exemplu cineva care fusese toata viata germofob, la modul ca se spala pe maini compulsiv, nu suporta sa puna mana pe animale, sa-i atinga pe oameni, sa fie atins si era cu atat mai ciudat cu cat parintii sai erau zootehnisti, crescuse la o  ferma, cu animale imprejur. Dupa acest curs, nu numai ca s-a imprietenit cu o potaie puricoasa din curtea pensiunii unde se tinuse cursul, dar si-a cumparat pisica, cu care acum doarme in acelasi pat, ceea ce era complet de neconceput inainte.

Mi-am spus: daca cineva poate sa treaca printr-o astfel de schimbare fulminanta, atunci pot sa invat si eu sa interactionez cu oamenii. Bine, am primit mult mai mult decat ceea ce ma asteptam si mai ales, am gasit inspiratia, la acel curs, senzatia ca da, in cele din urma se leaga si capata un rost tot traseul profesional, intelectual, pe care il parcursesem pana la acel punct, ca educatia mea undeva capata un rost. Si anume ca in a fi coach personal, “antrenor de viata”, ca sa reformulez, se implinesc pe de o parte, atractia si vocatia mea pentru lucrurile foarte inalt teoretice cu ceea ce este concret si ca pot sa folosesc limbajul pentru a induce schimbare. Nu numai limbajul, dar si acesta este un aspect. Mai mult de atat, ca pot sa comunic dincolo de cuvinte, ca pot sa ma angrenez (cuvintele sunt 7% din ceea ce exprimam, restul e non-verbal, para-verbal) si ca pot, fara sa ma fortez, usor, elegant, sa antrenez si toate celelalte aspecte ale comunicarii pentru a-mi livra eficient mesajul si a starni interesul, entuziasmul oamenilor cu care interactionez si sa-i sustin si pe ei sa scoata la suprafata ce anume isi doresc, care sunt resorturile excelentei lor. Asta m-a inspirat sa purced pe acel drum.

Ulterior mi-am continuat formarea la cursul de Master Practician, apoi in vara lui 2015 am urmat si cursul de trainer in State si am purces sa-mi creez propria firma de training coaching pentru a sustine mai departe transformarea altora.

Din cate reisese din ce mi-ai povestit, ai ajuns aici pentru ca iti place sa lucrezi cu oamenii. Insa nu cred ca ai fost constient de asta de la bun inceput. Cand ti-ai dat seama ca iti place si ca vrei sa-i ajuti pe altii, sau ai avut dintotdeauna un insight de genul “Imi place mereu sa fiu inconjurat de semeni“ ?

E greu de precizat momentul exact cand m-am pornit, cred ca nazuinta asta am avut-o toata viata, n-am constientizat-o suficient pentru ca pe de o parte, DA, voiam sa interactionez cu oamenii, pe de alta parte simteam ca generez respingere din partea lor.

Unul din lucrurile pe care le-am realizat parcurgand acest traseu de formare pe care mi l-a deschis programarea neuro-lingvistica a fost ca de fapt, in primul rand eram stingher cu mine insumi, ca nu eram in contact cu mintea mea subconstienta.

Milton Erickson (n. psihiatru specializat în hipnoza medicală și terapia de familie, fost președinte al Societății Americane pentru Hipnoză Clinică și membru fondator al Asociației Americane de Psihiatrie, al Asociației Psihologilor Americani și al Asociației Americane a Psihopatologilor), sa-I zicem, “bunicul hipnozei”, cel care a pus bazele hipnozei moderne si a transformat-o de la o practica de stage show amusement la o practica terapeutica serioasa, determinand sa fie acceptata in mediile academice profesionale medicale, spunea ca pacientii devin pacienti in momentul in care isi pierd legatura cu mintea subconstienta. Pentru ca este aceasta parte din noi care, departe de a fi intunecata sau rau-voitoare, ne serveste maxim, cu conditia sa stim ce sa-i cerem si cum sa ne indreptam focusul constient. Subconstientul ne mentine corpul, sanatatea corpului, ne sustine comportamentele, schimbarea si stocheaza emotiile si amintirile noastre. Este si originea creativitatii noastre. Si insist pe creativitate si pe emotii, capacitatea de a gandi solutii noi pentru probleme vechi, de a gandi ceva ce nu a mai fost gandit inainte isi are originea in cum lucrezi cu subconstientul tau. De acolo iti iese o viziune care sa transforme realitatea inconjuratoare, sa impace lucruri care aparent sunt contrarii, dar de fapt pe un plan superior pot sa colaboreze sa convietuiasca. Subconstientul este foarte puternic simbolic, spre deosebire de mintea constienta, care e rationala, secventiala. E sursa emotiilor pozitive care iti dau energia sa pui in practica acea viziune pe care ti-ai formulat-o.

Apropo de subconstient, consideri ca noi suntem conectati prin intermediul sau? Pentru ca exista o ramura a psihologiei, psihologia cuantica, care pe langa faptul ca e de acord cu tot ce ai spus tu mai devreme, mai sustine si faptul ca noi suntem interconectati la nivelul pe care il denumim subconstient. Ca acolo se gaseste absolut toata informatia care exista si noi de acolo accesam, ca dintr-o baza de date, orice avem nevoie, daca stim cum. Fiecare avem un fel de sertar acolo, baza personala de date, dar avem acces si la sertarele altora. Crezi in statementul « all is one » (en. “totul e una”)?

Ce spui tu acum imi aminteste de teoria lansata de Jung asupra subconstientului colectiv. Nu stiu sa ma pronunt asupra ei, cred ca e ceva ce am de cercetat in continuare. Ce pot cu siguranta sa afirm e ca fiecare in subconstientul sau isi gaseste o oaza de resurse extraordinare pe care le poate accesa in interesul binelui propriu cel mai inalt si in interesul comun cel mai inalt, in masura in care e dispus sa isi asculte subconstientul, sa-l simta, sa vada ce ii are de oferit.

E ca si cum ai avea o masina si cand conduci tu nu stai sa te gandesti acum fac fiecare bujie sa se miste si acum trimit benzina in motor si iese o explozie care misca pistoanele si misca rotile si acum actioneaza frana, care…. Nu, tu pur si simplu indrepti volanul care preia comenzile masinii. Cam asa stau lucrurile, noi suntem la volanul vietii noastre si e important sa ne asumam asta, ca noi alegem directia, iar subconstientul este ca masina care face sa ne indreptam intr-o parte sau alta. Acum, depinde in ce masura avem masina suficient de puternica pentru a ajunge acolo unde vrem. Daca vrei sa urci pe un traseu montan cu panta de 60 grade s-ar putea sa-ti trebuiasca o masina mai puternica. Ei bine, asta ti-o rodezi prin comportamente si iata, inca un aspect important pe care l-am deprins din acest traseu de formare a fost flexibilitatea de comportament si cat de important este sa iti dai seama ce scop urmaresti si cum se raporteaza scopul pe care-l urmaresti la situatiile in care te afli si ca atare, cum poti tu sa te mulezi pe situatia de fata pentru a-ti atinge scopul.

O foarte buna prietena a urmat un program de crestere personala prin teatru si improvizatie, Alternopedia, unde Marius Manole a tinut un masterclass si la un moment-dat spunea “OK, eu sunt o persoana destul de pudica, nu-mi place sa ma dezbrac, de exemplu, pe scena. Dar daca scopul piesei respective este unul suficient de puternic si angajant pentru mine personal, e un rol care merita jucat, atunci cu siguranta eu intru in acel joc si sunt dispus inclusiv sa ma dezbrac pe scena, sa ma expun astfel, de dragul de a atinge acel scop.” Si cam asa e si flexibilitatea de comportament. Cum te mulezi si recunosti, ce pot sa fac eu cel mai bine in diferite situatii date pentru a-mi atinge scopul. Asta s-ar putea sa te scoata semnificativ din zona ta de confort, numai ca cu cat iti insusesti in mod firesc mai multe comportamente, cu atat devii mai capabil sa influentezi mai pregnant mediul in care te afli. Persoana cu flexibilitatea de comportament cea mai mare influenteaza cel mai puternic mediul.

Uite aici chiar voiam sa ajung si sa te intreb ce parere ai despre faptul ca multi dintre noi ramanem ancorati in zona de confort si desi toti oamenii au un potential urias, majoritatea se limiteaza si raman intr-o anumita patratica, tocmai pentru ca nu vor sa evolueze, pe motiv ca le este frica. Ce imi poti spune despre frici, atasamente si limite auto-impuse ?

Din nou, discutia e foarte vasta, subliniez ca ceea ce spun acum e doar o picatura, pentru ca subiectul e foarte vast. Sunt, intr-adevar, doua mari motive pentru care oamenii nu ies din zona de confort, primul este frica, al doilea este lenea. Sunt cat se poate de serios si o spun din perspectiva cuiva caruia i-a fost si frica si lene si pe alocuri imi mai este lene.

Era si in Waking Life o replica in sensul asta: “What are these barriers that keep people from reaching anywhere near their real potential? The answer to that can be found in another question, and that's this: Which is the most universal human characteristic - fear or laziness?”

Tony Robbins, care e un star in coachingul international si in training, care tine spectacole, pot sa le spun, de dezvoltare personala cu mii de oameni pe care ii poarta pe acest parcurs si care a facut, de asemenea si coaching 1 la 1 cu unii dintre cei mai influenti sportivi si oameni de afaceri din lume, are o vorba foarte faina, ca nu exista de fapt oameni lenesi, ci exista obiective impotente. Si de aceea conteaza foarte mult sa gasesti care este acel obiectiv, care este jocul care merita jucat pentru tine.

Asta poti descoperi doar din perspectiva legaturii cu subconstientul. E important sa gasesti ce anume te motiveaza, ce te starneste, care este acel obiectiv la care, atunci cand te gandesti, iti lasa gura apa.

Daca tu-ti propui sa alergi in fiecare dimineata, vine ora 6 a doua zi, suna alarma, inchizi, snooze, te intorci pe partea cealalta. Dar cum ar fi sa te trezesti cu ursul langa tine? Prinzi o viteza atunci… Care e acel obiectiv suficient de important ?

Si frica, da, ne tine in urma, mintea noastra subconstienta pastreaza amintirea si incarcatura energetica a emotiilor negative atat timp cat nu invatam din ele.

Aici ajung la una din practicile de coaching cu care lucrez si care a fost dezvoltata de Tad James, fondatorul scolii de NLP in care m-am format, se numeste Time Line Therapy. Iti permite sa scapi de incarcatura emotiilor negative din trecut, astfel incat sa iti eliberezi energie pentru a te propulsa inainte.

Am lucrat cu un client de coaching care avea o incarcatura emotionala din trecut: extraordinar de multa durere, furie, frica si era atat de mare incat pur si simplu nu stia ce-si doreste, nu stia ce sa faca. Si a fost foarte interesant sa urmaresc pe parcursul sesiunilor de coaching, pe masura ce eliberam emotiile negative, cum incepeau sa-i rasara in minte, parca de nicaieri, ganduri cu privire la unde ar vrea sa mearga.

Am mai lucrat cu cineva intr-o situatie similara si in momentul in care am ajutat-o sa-si elibereze emotiile negative majore din trecut, furie, suparare, tristete, frica, vinovatie, conflict, noaptea urmatoare nici n-a mai dormit, a stat pur si simplu si a creat in continuu, a desenat si cand nu desena scria poezie si apoi iar se intorcea la desenat. A intrat intr-un flux de creativitate cum nici nu tinea minte sa mai fi avut. Si de unde era intr-o stare completa de blocaj, i-a venit in minte un proiect de design pe care apoi l-a prezentat unor cunoscuti de-ai ei care se ocupa cu asa-ceva si acum ii finanteaza proiectul. S-a orientat spre a-si deschide propria linie de mobila si accesorii, i-a catalizat extraordinar cresterea. 

Putem scapa de balastul emotional. Asta fac, indeobste.

Cat despre atasamente, acestea pot proveni fie din emotii negative, fie din ceea ce se cheama ancore. Ancorele sunt un proces stimul-raspuns, pur si simplu procesul pavlovian. Si noi avem zeci de ancore, unele care ne ajuta, altele care ne submineaza. De asemenea, si acestea pot fi dezamorsate prin tehnici specifice, daca nu ne sunt de folos si pot fi inlocuite cu ancore care sa ne sustina. De exemplu, la cursul de Trainer’s Training pe care l-am urmat era un exercitiu care se numea „What’s the worst that can happen?”. Acolo ii rugai pe colegii tai de grupa, cat timp tu tineai prezentarea, ei sa puna in scena cel mai rau cosmar al tau posibil cu privire la vorbitul in public. Sa zica absolut ce era mai rau imaginabil, astfel incat dupa ce tu treci prin experienta aceea tu sa fii „blindat” ca trainer, pur si simplu nimic sa nu te scoata de pe traseul tau. Acest proces presupunea mai ales sa-ti creezi o foarte puternica ancora cu emotii pozitive, ancora pe care un asistent de coaching ti-o declansa in momentele in care simtea ca ei pierd oarecum echilibrul. Dincolo de aptitudinile noastre, ceea ce face o diferenta extraordinara cu privire la ce reusim in viata este starea in care operezi. Cand operezi intr-o stare negativa, asta se traduce si in fiziologia ta, pentru ca emotiile le simti in corp. In momentul in care operezi intr-o stare de excelenta, o stare incarcata pozitiv emotional, atunci se schimba si fiziologia si poti sa observi in mediu tot felul de posibilitati pe care altfel nu le-ai fi observat. Intri intr-un flow in care observi din mediu ce te poate ajuta sa ajungi acolo unde vrei sa fii.

Foto: Elena Racu

Imi confirmi foarte multe lucruri si ma bucur. Iti mai amintesti care a fost momentul decisiv in care te-ai hotarat sa fii life coach? Tu ai pornit cu NLP-ul initial pt ca ti-ai dorit beneficii in plan personal si profesional. Ce te-a determinat exact sa vrei sa treci la urmatorul nivel, sa iesi din zona TA de confort renuntand la jobul stabil pe care il aveai, la siguranta pe care ti-o oferea acel job, pentru a-ti consolida propriul business de coaching, ceea ce nu era un vis de-al tau de cand erai mic, ci o chestie care s-a dezvoltat odata cu implicarea ta in activitatea asta?

Un lucru pe care l-as sublina de la inceput e ca cei din program ii incurajeaza pe cursanti: „don’t quit your job until you have more clients than you can take”.

Eu am continuat mult dupa cursurile NLP sa lucrez la jobul meu de atunci, mai precis pana in vara anului trecut 2015, cand pur si simplu am renuntat pentru ca trebuia sa merg la cursul Trainer’s Trening pentru NLP si hipnoza.

Unde s-a desfasurat cursul?

In Statele Unite, langa Las Vegas, in Hendersson Nevada.

Aici voiam sa ajung. Suna costisitor, imi dau seama ca ai investit niste sume considerabile in aceste cursuri.

Da. Si este o investitie continua. Imi doresc sa ma intorc acolo, de data asta din ipostaza de asistent de coaching in cadrul programului de Master Trainer. Dupa ani in care obtii rezultate ca trainer si participi in continuare la aceste cursuri, participi ca asistent, poti deveni „trainer de traineri” mai departe. Dar dincolo de titulatura sau de ce poti face cu ea, ceea ce e foarte angajant la acest program este cresterea pe care ti-o faciliteaza. Acela este un mediu extraordinar de crestere, acolo sunt oameni pentru care nu exista „nu se poate”. Adica „daca nu se poate” inseamna ca de fapt nu stii cum se poate inca.

E ca intr-un joc video. “You must unlock next level.”

Exact. You keep unlocking levels. Si la fiecare nivel capeti noi provocari pe masura nivelului. Odata cu NLP mi-am regasit pofta de cunoastere care mi se tocise cu timpul.

Revenind la intrebarea ta initiala, acel punct a fost in a 3-a sau a 4-a zi a cursului de Practitioner. Atinsesem ceea ce eu percepeam atunci ca fiind un blocaj. Cursul e de asa natura incat iti amesteca gandirea in prima instanta, pentru ca din acea confuzie sa cladesti o ordine superioara. Parcurgand acea confuzie constienta am ajuns intr-un moment in care m-am dus la trainerul meu, Camelia Păduraru si i-am spus ca am ajuns intr-un punct din care simt ca nu pot merge mai departe, ca nu invat, nu prind informatiile, nu pot sa gasesc o noima in tot ce se intampla, le uit, le confund, pur si simplu n-am un kinestezic al competentei. La care ea se uita la mine si zice „Bine ca tu spui ca nu stii ce inveti, dar stii ce e ala un kinestezic” (kinestezicul fiind un termen foarte tehnic in NLP, referindu-se la tot ce simtim, de la emotii, senzatii fizice, caldura, durere, echilibrul corpului, orientare in spatiu).

Atunci au inceput bucatile de puzzle sa se reconfigureze si cubul Rubik a inceput sa se intoarca in ordinea fireasca, mental si mi-am dat seama ca atat timp cat mie mi se parea, constient, ca ma luptam cu informatia, ca nu reuseam sa gasesc o noima, de fapt eu subconstient absorbeam absolut totul si-l integram in mod firesc. Asta nu se intamplase doar la curs ci tot timpul in viata mea, in toti acei ani in care mi se parea ca ma luptam cu lumea si ma luptam cu mine insumi si cu provocarile vietii, in subconstient se sedimentau abilitati.

Neavand acces constient la subconstient, tu nu aveai cum sa-ti dai seama ca acolo se construia ceva.

Asa e. Pentru a deveni un bun trainer de NLP capeti si integrezi comportamente excelente pe care sa fii capabil sa le faci in orice moment ca trainer. Sa pastrezi toata sala in atentia ta, sa iti proiectezi energia in sala in timp ce structurezi verbal intr-un anumit fel continutul cursului si iti modelezi tonalitatea vocii, sa te asiguri ca bifezi interesele tuturor celor din sala, sa respecti continutul, sa te incadrezi in timp, toate acestea sa le faci concomitent. Si constient nu poti face asta. Ei bine, fiecare exercitiu din curs te invata cate un astfel de comportament, iar urmatorul exercitiu il include pe precedentul si tot asa pana cand te supraincarci constient si ajungi sa cedezi, moment in care totul se reorganizeaza si se construieste subconstient. Astfel te trezesti 16 zile mai tarziu ca tii prezentarile finale, jonglezi cu tot ce ai invatat si faci tot ceea ce inainte ti se parea imposibil. Asta de fapt e un proces firesc, e procesul invatarii. Cand conduci, ti se pare initial ca nu vei reusi sa fii atent la toate si apoi te trezesti ca esti sofer si conduci relaxat, iti faci si lista de cumparaturi in gand si deodata te trezesti ca esti la destinatie.

Pentru ca totul s-a inoculat in subconstient. Dar ce face concret un life coach? De ce ar apela cineva la tine, cum ai putea tu sa ajuti o persoana altfel decat ar ajuta-o un psiholog?

Diferenta principala e ca obtin rezultate foarte rapid. Ii pot sustine pe clientii mei sa schimbe o problema care le macina viata prin diferitele ei manifestari, ajungand la radacina ei in atat de putin timp precum 4 sau 6 ore de lucru 1 la 1. Asta presupune si sarcini inainte de sesiunile de coaching, sarcini in timpul sesiunilor, care au rolul de a scoate in lumina structura de profunzime a problemei. Le aduc clientilor la cunostinta propria structura de profunzime a problemei, apoi sarcinile de dupa sesiunile de coaching, care pot dura de la 1 pana la 3 luni, in functie de natura problemei. Le sustin noile comportamente in locul vechii probleme. Eficienta acestor procese vine din faptul ca lucrez cu structurile problemei, nu ma intereseaza atat de mult continutul, aceasta fiind o diferenta fundamentala fata de cum decurge psihoterapia clasica, bazata pe psihanaliza. Nu ma intereseaza sa ancorez clientul in stari negative, sa despachetam la nesfarsit, ma intereseaza mai mult structura problemei. E ca si cum ai schimba cursul unui rau in loc sa schimbi galeata cu galeata de apa, pur si simplu ii sapi o noua albie prin care sa curga si asta facem impreuna. Lucrez pur si simplu cu oameni care constientizeaza ca nu sunt acolo unde ar vrea sa fie in viata lor. Fie au probleme care simt ca nu le permit sa isi manifesteze potentialul, fie ca sunt intr-un punct bun, sa zicem pe latura de business coaching,  au ajuns la un anumit nivel de prosperitate si isi doresc sa obtina si mai mult de la ei si de la colaborarea cu colegii de lucru. Uneori e nevoie sa subliniez personelor cu care lucrez ca nu isi doresc suficient de tare sa isi rezolve problema. Si atunci ii intreb: „Cat timp iti mai permiti sa pastrezi problema? Imagineaza-ti ca esti peste un an. Imagineaza-ti ca esti peste 5 ani. Pentru ca daca nu faci nimic acum, problema ta va persista.”

Avand perspectiva unde pot sa ajunga negativ, asta ii stimuleaza sa faca schimbarea acum.

Subliniez, eu sunt un facilitator in proces, eu nu LE fac ceva. De altfel, procesele din NLP sunt procese colaborative, e un schimb de energie. Eu ii indrum pe clienti prin intrebari tintite si prin tehnicile pe care le practic sa le provoc modelele de gandire si de simtire vechi astfel incat ei sa constientizeze ca vechea problema nu le serveste, ca nu au nevoie de ea. Noi tindem sa ne gandim la probleme ca la niste blocuri monolitice care ne cad in cap. De fapt, fiecare problema e un proces si coachingul exact asta face: despacheteaza cum functioneaza procesul, ca sa vedem unde sunt acele ite pe care le putem taia. Si le taiem astfel incat siragul amestecat sa se desire si totul sa se reaseze pe un fagas firesc.

---

* Pe Adrian il puteti contacta la 0723 673 832, adrian@mindgrasp.co