#pepenele chinezesc

[rudyroth79]

”Lasă luna grâul să şi-l depene eu totuşi Doamnă vă trimet un pepene flexibil şi cu mult sânge rece acest pepene a învins orice foarfece fântâni săreau ca epe-nervoase ce vărgat e un pepene poliglot cu favoriţi englezeşti sau frumoase un tramvai e mai rotund ca un pepene ori un pepene e mai pătrat ca un tramvai nu ştiu Doamnă vreţi un pepene electric sau vreţi un pepene cu cai că mai poartă şi monoclu scuză-mă te rog nu găsiţi că acest pepene l-a cunoscut pe Van Gogh doi felinari se rugau: un înger în ficat înţepe-ne dar vrem să purtăm şi noi cravată ca ori şi care pepene”.

Stephan Roll*), ”Madrigal”, 1925

Poezie avangardistă despre pepenele cel verde, galben, roșu, despre pepenele ”electric” despre pepenele ”cu cravată” sau cel ”poliglot” (viziune poetică pe care o preluăm cu uimire!), despre fructul  din care ne înfruptăm cu bucurie nedisimulată, mușcând din miezul parfumat cu o poftă neîntrecută. Părerea mea e că pepenele, mai ales cel roșu, trebuie ”mușcat” ca semn de mare bucurie gustativă.

Revenind la importanța acestui fruct extraordinar, trebuie să vă spun că în Palma de Mallorca este o zi dedicată lui, Melón Fest, pe 15 iulie a fiecărui an. Cam ce este Melón Fest vă veți lămuri privind fotografiile, adică o sărbătoare în toată puterea cuvântului, cum sunt multe pe aici. E adevărat că melonul este denumirea pepenelui galben, dar ce importanță are culoarea când ne referim la un fruct din familia Cucurbitaceae. Trebuie să fac precizarea că  există o pălărie de fetru tare, cu fundul bombat și cu borurile întoarse în sus, numită melón, un franțuzism rar, dar există. Pălăria e pălărie, și putem să o scoatem cu admirație în fața acestui fruct cu gust desăvârșit.

#gallery-0-5 { margin: auto; } #gallery-0-5 .gallery-item { float: left; margin-top: 10px; text-align: center; width: 50%; } #gallery-0-5 img { border: 2px solid #cfcfcf; } #gallery-0-5 .gallery-caption { margin-left: 0; } /* see gallery_shortcode() in wp-includes/media.php */

Melón Fest în insula Mallorca

Voi începe povestea cu pepenele verde (Citrullus lanatus) care face parte din familia, așa cum am spus, Cucurbitaceae. Se crede că pepenele verde este originar din Sudul Africii, fiind întâlnit şi în flora spontană şi este una dintre cele mai populare specii de pepeni. O altă sursă afirmă că pepenele este originar din Persia (Iran) şi din ariile adiacente din est şi vest. Cea mai veche dovadă datează din jurul anului 2400 î. Hr. şi este de fapt o pictură egipteană care reprezintă darurile funerare, printre acestea aflându-se şi pepenele. Începând cu secolul al X-lea, pepenele verde a început să fie cultivat în China, care este astăzi cel mai mare producător de pepeni. Există o legendă vietnameză din care aflăm că pepenele a fost descoperit acolo cu mult timp înainte de a fi descoperit în China. Conform legendei, pepenele a fost descoperit de prinţul Mai An Tiem, fiul adoptiv al Regelui Hung. Atunci când prinţul a fost exilat pe o insulă, i s-a spus că dacă va reuşi să supravieţuiască timp de şase luni, va fi lăsat să se întoarcă acasă. Prinţul s-a rugat la divinităţi pentru a-l ajuta. La un moment dat a trecut o pasăre în zbor, care a scăpat o sămânţă din cioc. Prinţul a plantat sămânţa, iar din ea a răsărit pepenele.

Trecem în Europa şi din documente aflăm că grecii cunoşteau pepenele iar doctorul Galen scria în secolul al II-lea despre calităţile medicinale ale pepenelui. Scriitorii romani ai secolului al III-lea ofereau indicaţii despre cultivarea şi prepararea sa cu diferite condimente. Cultivarea pepenelui s-a răspândit spre vest, spre zona mediteraneană, abia în Evul Mediu, în secolul al XV-lea fiind destul de cunoscut în Spania. În anul 1494, în cea de-a doua sa călătorie, Cristofor Columb a luat cu el seminţe de pepene şi le-a plantat pe insula Isabela. Aceasta a fost prima cultură de pepene din Lumea Nouă. Cam în aceeaşi perioadă, Charles al VIII-lea al Franţei a introdus pepenele în Europa Centrală şi de Nord.

Pepene alb

Sigur, există mai multe surse, tot atâtea teorii, dar am ales ceea ce mi s-a părut verosimil şi demn de prezentat. Noi, oamenii obişnuiţi, când spunem pepene verde ne gândim la uriaşul cu miez roşu, dulce şi seminţe negre, însă specialiştii ne informează că acesta este doar unul dintre multele soiuri de pepene. Miezul pepenelui poate fi alb, roşu, galben sau portocaliu. Câteva varietăţi de pepene roşu au seminţe diferit colorate, inclusiv seminţe verzi şi roşii. Există şi specii de” pepene ”fără seminţe (cu seminţe mici şi albe). Seminţele de pepene roşu sunt foarte apreciate în unele ţări, fiind incluse în diferite feluri de mâncare, iar coaja este şi ea folosită ca ingredient la mai multe tipuri de prăjituri. Recunosc, mie-mi place pepenele murat (după ce l-am epuizat pe cel proaspăt, se înțelege!) pe care-l consider o delicatesă, dar fiecare om are plăcerile lui culinare! Însă cel mai bun este miezul roşu sau galben, dulce, răcoritor şi hrănitor. Mi-aduc aminte că tata tăia pepenele şi lăsa miezul, ”cocoşul”, pentru mine. Copil fiind, aş fi vrut să primesc o bucată, să o mănânc şi să mă umplu de zeama şi de aroma fructului roşu, dar eram privilegiată primind ”cocoşul roşu”.

Să nu uităm pepenele galben (Cucumis melo) sau zămos (Moldova), care este o plantă erbacee unisexuat monoică (cu flori de sex diferit pe aceeași plantă), cu tulpina târâtoare. Planta are tulpini moi și cu pilozități care cresc la nivel cu pământul. Frunzele sunt de formă palmiformă, adică forma lor este asemănătoare unei mâini. Florile sunt galbene și fiecare are un singur sex. Există mai multe grupuri sau varietăți, care diferă în aspect, proprietăți sau mod de cultivare. Între acestea cele mai cunoscute sunt: Cucumis melo cantalupensis, Cucumis melo reticulatus și pepenele chinezesc. Există, așa cum ne arată specialiștii, și forme hibride, dar cred că fiecare alege ce îi place. Oricum, o bucată de pepene, indiferent de starea sufletească, este un îndemn la bucurie, căci întâi ochiul și apoi stomacul sunt pe rând seduse de culoarea și apoi de gustul minunat. Roșu, galben, alb, verde, oricum ar fi, numai ”electric” să nu fie (așa cum spune poetul!), este o bucurie dar și un privilegiu, și merită o sărbătoare, căci de aici am pornit.

Cu bine și cu bucurie!

———————

*) Pseudonimul literar al lui Gheorghe Dinu sau Gheorghi Dinev, născut la data de 5 iunie 1903, Florina, Macedonia, plecat la cele veșnice la 13 mai 1974, București. Poet și prozator român, reprezentant al literaturii de avangardă, gazetar, critic de film, sindicalist.

”Pepenele roșu, galben, verde, alb, portocaliu și plăcerile culinare” de Pușa Roth ”Lasă luna grâul să şi-l depene eu totuşi Doamnă vă trimet un pepene flexibil şi cu mult sânge rece…