#ExperimentAU

[welcometohomeworld]

ExWhite do you like canon white?

Finds her intriguing to a point, but nothing else, really

[the-garden-au]

The silly silly and the smart silly ( A.K.A Ivory from the exau)

[amoschaos]

Christmas gift that I made for @welcometohomeworld , a movie poster of sorts of their SU ExperimentAU

[crunchyluigi]

@galaxygenderfluid I am excited to see what you create!!

I'm going to be working on Thunderbirds!ExperimentAU with multiple of my pride head canons, mainly being Aroace Virgil!! I'm so pumped for this

THE CALENDAR REVEAL IS TOMORROW!!!! EXCITED TO SHARE THIS WITH YOU 😍😍😍

Tell us about a queer headcanon you’re looking forward to exploring while we wait that final 24 hours!

CALENDAR REVEAL: MONDAY 1 MAY; 10AM GMT

[timezone converter <3]

[melothesia]

I've decided to write an AU with Murray undercover in a laboratory investigating something suspicious on behalf of Owens and meeting a cute Russian doctor and experiment 005... but I really can't decide whether the experiment should be Billy or Eddie. Either way 005 will probably end up with Steve, but the dynamics would be quite different. Help!

[logicallyouterace]

A little Roman and Remus from my cute little Experiment AU

You can start reading it below, more art for it coming soon!

 https://www.wattpad.com/story/201436749-experimentational

[spoiledspine]

An Explination

A scene from @k-kaituhi and mine’s ExperimentAU that I posted about last night! TW: this AU deals with experimentaion being done in a young kid and all the neglect and abuse that comes with that, so please read at your own caution if that sort of stuff can be triggering!!

Keith’s heart hammered in his ears, his stomach a knot in his throat, the familiar cold of sudden panic dipping its fingers into his veins, infecting his blood with each thump of his heart.

They knew it would come up eventually, he and dad and Shiro knew it was only going to be a matter of time before his heritage became a topic of conversation. He’d hoped, apparently in vain, that he would have been given the chance to bring it up on his own terms.

But, as with most things in Keith’s life, things had been pushed forward without his consent.

Between the Blades of Marmora making contact with them, his mother’s knife making itself known during the heat of that scuffle, and the fallout that came with everyone else’s realization that Ulaz’s blade looked far, far too similar to the one Keith kept on him at all times to ignore, that choice had been taken from him.

“You knew...the three of you knew he was part Galra and said nothing of it?” Allura’s words were hushed, her stance rigid, and Keith has to swallow the bile back down his throat when he sees anger and grief flood her expression.

“Allura, don’t you think we had a good reason for it? That there might be some perso-“

“Dad, stop, let me just...let me explain.”

Keith does not miss the look of surprise that crosses his father’s features before he turns his sights to the two Alteans, Coran’s tall figure squared off just to the right of Allura’s.

He takes a steadying breath, suddenly hyper aware of the fact that the eyes of all of his teammates /more like family now, closer to what dad and Shiro are than strangers/ are bearing into him, waiting for his next words.

“We...we didn’t say anything about me being half human because-“ another deep breath and his hands clenched into painful fists, “because on earth it meant I was treated like some sort of animal.”

Before the air in the room can become more tense, Keith barrels on, those first few words like a knife lancing a boil and suddenly Keith finds he can’t stop himself from speaking.

He starts in with the 10’x10’ plexiglass walled room that had been most of his world for twelve years. Talks of the long nights with his back curled against a wall and his face buried in his arms until the lights were turned back on and a new day started /he doesn’t mention the nights he spends biting at his hands and arms and the inside of his mouth until he bleeds, trying to feel anything other than the distant ache of despair and hopelessness/.

He speaks to the experiments, to the vials of blood taken from him weekly from the port in his chest, about the fingernails pulled directly from their beds to see how fast they could grow back, to the samples of skin and hair and baby teeth that were pulled from his mouth before they were actually ready to fall out /he tries not to think about how he had assumed, until Shiro had become his handler, that blood and pain and darkness was what everyone went through at his age/.

He only just touches on the fact that they tested his bond with his mother’s blade, trying again and again to quantify how much they were one and the same /he doesn’t let himself think about the fact that the first time he saw death, at the ripe old age of nine, it was dealt out by his own hands; the death row prisoner’s blood caking under his long nails and glinting on the blade in his hands as it dried in the hot artificial light of the testing bay/.

Shaking now, he recalls how Shiro had suddenly shown up in his life one day and how, after months and months of planning and bonding and learning how to trust, they’d left that terrible place on the back of a hoverbike and drove until the dark sky had turned a bright, bright yellow and the sun burnt the back of Shiro’s neck into a terrible red /he has never mentioned to anyone how important that memory is to him; that it was the first time he had ever felt wind roar in his ears or the sun kiss his skin and how he will never forget it as long as he lives/.

He tells them these things, his arms crossing over his chest at some point, his eyes turning downcast as he finishes.

“We...we didn’t mention it to you because we weren’t sure if I would be safe here. You have to understand Allura I...I can’t go back to living like that. I won’t go back to being seen as a thing. Please, please understand why we had to wait and see if it was safe here. Please don’t be mad.”

It was as those words died in the air that Keith expected tension to fill up that space, to press in on all sides and swallow him whole.

But it doesn’t.

Instead he stiffens at the sound of soft footfalls and suddenly finds thin arms wrapped around his middle, the hard frames of glasses digging into his side.

Before he can react, before he can ask Pidge why she’s hugging him, there’s a second pair of arms, longer, not quite as thin as the first, wrapping around his shoulders, Lance’s face burying itself into the side of his head.

A beat, a second, and Hunk has all of them gathered to him, strong arms holding them firmly to his chest that suddenly feels bigger and kinder than Keith has ever thought could be possible for a single person.

Normally, Keith knows he would be overwhelmed by something like this, would feel closed in on by the pressure and heat and the limbs that aren’t his own.

But his body is still shaking, his thoughts and nerves still frayed by suddenly having to bare so much about a past he hadn’t deserved to live through and where he is suddenly feels like the safest place he could be.

Still downcast, his eyes close tightly as his fingers dig painfully into the meat of his biceps and a shudder runs through him as tears gather in his eyelashes against his will.

One of the first things Shiro and Tex had taught him about social interactions was the ins and outs of a “please” and a “thank you”.

“Please” for when asking for something. For when you wanted someone to listen to your words.

“Thank you” for when someone had done something for you. For when a kindness had been gifted.

He wants to say it, wants to express how much this quiet acceptance from the others meant to him, that want bubbling from somewhere raw and old and tired deep in his chest.

But he can’t.

Instead all that comes out is a quiet sob he hadn’t known was there to be dislodged from behind his ribs.

The arms around him tighten slightly as his family holds him closer as another sob wracked his body.

He thinks, even without saying it, that they know how thankful he is anyways

[notintheipswichboyband]

“What have they done to you?”

My muse is being held hostage and is being experimented on. Send me “What have they done to you?” for my muse’s response to yours finding them shackled and chained in a small room.

Looking up into the darkness around him, there wasn’t any sort of detailed look on his face. He had accepted his fate a long time ago. No one was ever going to save him, he knew that.  No one even knew he was even alive.  Letting out a breath he wished he could make out anything in the darkness, besides the heavy breathing of those who were holding him in this place, poking, cutting, injecting him with whatever.

When they had captured him they cut out his eyes, thinking that that’s where his power came from, hoping to some way stop him from using the power.  It didn’t, and since then plenty of those keeping him held hostage died for it. His eye sockets were covered over with a cloth, not that it helped any. Letting out a breath as he heard a noise, thinking that one of his captors had come back to inject him with more stuff Chase couldn’t help but shift from the noise. Only to be stopped by the shackles that were keeping him in place. His chest rose as the noise came closer.

As the presence came closer he went to move his right hand up, defensively, but winced from the pain that shot up his arm.  He was about to start crying until he heard the words. The familiar voice hitting him hard “Nothing…much.” He whispered, weak, his voice grated. Swallowing hard he lifted his head a little bit “You could say I finally made new friends.” Giggling a little bit he twist, awkwardly against the bed, seeming a little more unhinged than normal, of course.

[esculentevil]

I find that Sean, as a character, is often overlooked. He’s usually written as just himself--the creator--whenever he does actually appear (even I do this usually) and it always seems like he’s just... either amassed a bunch of people that somehow look like him or he’s like literally created all these people with his face either by accident or design. And, honestly, as much as I’d be curious about a “mundane” concept of them all just being family or roommates or whatever... there’s this part of me that’s always wanted to explore the idea that Sean’s really a “mastermind” that’s working with Henrik to create something like Captain Irish (xD there were jokes about this in TABS, remember?), a super soldier, or whatever; and Jackie’s the result of that; but so is Anti (maybe; or maybe he’s who Jackie’s been made to fight against); and Robbie’s like the horrible failure they both want to forget; and maybe Chase is just a brother who’s devastated (from the divorce) and now living with them so Henrik can keep an eye on him and Jackie can be his friend (and thus learn how to be friends with humans) and perhaps Jameson is also a failed superhuman because he can manipulate time, yes, but he can’t even talk; and then Marvin’s also the only other “successful” one because he can use magic but Jive if he isn’t the best at it.

I’ve never written this and don’t really plan to but... yea: those are my thoughts.

Sometimes I find myself wondering about Character!Jack and who he was, how he interacted with side characters, plus Chase and Henrik.

Did he ever interact with Chase's kids or Stacy? Did Stacy like him? Did he like her? What about Henrik's unnamed family??

Did Jack console Chase during the divorce process? What about April?? Jack was definitely not in a coma then- did he visit Chase in the hospital? Did he offer to babysit??

How did Henrik and Jack even meet?? Henrik seems older and is very eccentric- what caused them to become so close that Henrik would fucking fight horror personified to save him???

I just...I have a lot of questions man.

[hyliantimelordin221b]

experimentAU!gaster is such a dick ???? just LOVE him u asshole he deSevres it

[welcometohomeworld]

✨It is true ✨

[welcometohomeworld]

They are so silly, I love them

The silly silly and the smart silly ( A.K.A Ivory from the exau)

[saintelegembisericaluidumnezeu]

Practica (1)

Înainte, era multă deviere în felul în care oamenii experimentau și putea fi chiar absurd. Pentru că pur și simplu nu înțelegeau standardele cerințelor lui Dumnezeu, erau multe zone în care experiența oamenilor era greșită. Cerința lui Dumnezeu față de oameni este ca aceștia să fie în stare să trăiască o umanitate normală. Metodele omului modern cu privire la mâncare și îmbrăcăminte, de exemplu. Ei pot purta costum și cravată și pot învăța ceva despre arta modernă și, în timpul lor liber, pot avea o viață oarecum literară și distractivă. Pot face câteva fotografii memorabile și pot citi și obține ceva cunoaștere și pot avea un mediu de trai relativ bun. Aceasta este viața care corespunde unei umanități normale, și totuși oamenii o văd ca pe ceva detestat de Dumnezeu. 

Practica lor este doar urmarea câtorva reguli, ceea ce îi face să ducă o viață extrem de plictisitoare, fără niciun fel de semnificație. De fapt și de drept, Dumnezeu nu i-a cerut niciodată omului să facă asta. Oamenii doresc să-și reducă propriile firi, rugându-se neîncetat în spirite să fie mai aproape de Dumnezeu, cu mințile permanent ocupate cu cugetatul la lucruri evlavioase, cu ochii privind constant în jur, observând o chestiune sau alta, temându-se grozav că legătura lor cu Dumnezeu ar putea fi cumva retezată. Acestea sunt toate lucruri pe care oamenii le-au sintetizat pentru ei înșiși; acestea sunt reguli stabilite de om pentru om. Dacă nu-ți înțelegi propria esență sau nivelul la care poți ajunge tu însuți, atunci nu vei avea cum să înțelegi exact care sunt standardele a ceea Dumnezeu cere de la om și nu vei avea atunci nicio cale să obții o practică efectuată în măsura potrivită. Mintea ta apucă mereu încoace și încolo, te gândești la toate modurile posibile prin care să cercetezi și să bâjbâi calea prin care poți fi mișcat și luminat de Duhul Sfânt, rezultatul fiind acela de a rezuma un set de metode de practică despre care crezi că te vor ajuta să îți câștigi intrarea. Când practici astfel, nu știi exact ce cere Dumnezeu de la tine, doar practici în felul tău, simțindu-te complet în largul tău, nepăsându-ți de rezultat și păsându-ți chiar mai puțin dacă sunt sau nu prezente devieri și erori. Pe măsură ce mergi mai departe astfel, practicii tale îi lipsesc multe lucruri, cum ar fi slăvirea lui Dumnezeu, coroborarea de către Duhul Sfânt și rezultatul obținut prin cerințele lui Dumnezeu. Îi lipsește chiar și orice umanitate normală sau simțul rațiunii al unei persoane normale. Practica ta înseamnă doar că tu urmezi regulile sau că îți sporești intenționat povara pentru a te restricționa, a te controla. Și totuși, tu crezi că ai practica exactă, neștiind că mare parte din ceea ce practici este un proces sau o respectare nenecesară. Sunt mulți cei care practică astfel de mulți ani, practic fără vreo schimbare în firile lor, fără noi înțelegeri și fără vreo nouă intrare. Ei dau pe neștiute frâu liber naturii lor animalice, chiar până la stadiul în care sunt multe momente când fac lucruri nerezonabile, inumane și multe momente când fac lucruri care pun oamenii pe gânduri și care nu sunt înțelese. Este genul acesta de persoană cineva care s-a schimbat?

Acum, relativ vorbind, oamenii se roagă mai puțin decât înainte pentru că acum nu este era căutării și a pipăirii drumului înainte al cuiva. Acum este era revelației, Epoca Împărăției, este viața pătrunderilor unde toate lucrurile sunt spuse pur și simplu omului și omul nu mai este lăsat să-și bâjbâie drumul prin viață. Cu privire la aspectele căsătoriei, ale treburilor lumești, vieții, mâncării, îmbrăcămintei și adăpostului, cum poate cineva sluji într-un fel care să-I satisfacă voia lui Dumnezeu, cum ar trebui cineva să renunțe la trup… care dintre acestea nu v-au fost spuse? Încă mai aveți nevoie să porniți în căutare? Încă mai aveți nevoie să vă rugați? Chiar nu este nevoie! Dacă încă mai faci aceste lucruri, nu faci oare decât să adaugi alt strat de formalitate? Nu este necesar! Cheia este dacă ai sau nu hotărâre. Unii oameni comit delicte cu bună știință și știu clar că a merge pe calea lumească nu este bine, că acest lucru aduce pierderea vieții cuiva și îi întârzie progresul în viață, totuși, ei insistă să facă acest lucru și îl fac după ce se roagă și cercetează. Nu înseamnă asta să comiți un delict cu bună știință? Ca aceia care tânjesc după plăceri carnale și se agață de bogății, care apoi se roagă la Dumnezeu spunând: „Dumnezeule! Îmi permiți să mă agăț de plăceri carnale și să mă agăț de bogății? Este dorința Ta ca eu să câștig bani astfel?” Este aceasta o modalitate potrivită de a te ruga? Dacă ei știu foarte clar că Dumnezeu nu este încântat de aceste lucruri, atunci ele ar trebui abandonate, dar aceste lucruri sunt fixate în inimile lor și ei se roagă și cercetează pentru a-L forța pe Dumnezeu să le încuviințeze și pentru a-L face pe Dumnezeu să le dea un răspuns. Apoi sunt aceia care aduc frați și surori ai bisericii de partea lor și își înființează propriile regate independente. Știi foarte bine că aceste acțiuni Îl sfidează pe Dumnezeu, totuși tu continui să cercetezi și să te rogi lui Dumnezeu. Ai obrazul prea gros și, când faci asemenea lucruri, ești capabil încă să pari curajos și să te rogi cu calm lui Dumnezeu. Chiar ești lipsit de rușine! În privința mersului pe calea lumească, acest lucru a fost de mult predicat. Este urât de Dumnezeu, totuși tu încă te mai rogi, spunând: „O, Dumnezeule! Îmi permiți să merg pe calea lumească? Îți pot satisface voia în acest fel? De fapt, intențiile mele sunt corecte. Nu fac asta pentru trup; o fac doar ca numele Tău să nu fie făcut de rușine, o fac pentru slava Ta, ca oamenii lumești să-Ți poată vedea slava în mine.” Nu este modul acesta de a te ruga doar o adunătură de aberații? Nu te simți rușinat? Și nu ești tu cel mai nesăbuit crezând că acesta este un lucru valoros pe care să-l faci? Nu ești dispus să experimentezi viața de lumină, alegând în schimb intenționat să guști din viața aceea de întuneric și suferință. Așadar, nu ceri pur și simplu să suferi? Ți s-a spus cum să trăiești o viață spirituală, o viață de umanitate normală, și ți-au fost spuse toate aspectele adevărului. Dacă tu nu înțelegi niciunul dintre ele, atunci citește-l direct. Încă mai ai nevoie să închizi ochii și să te rogi? Dacă încă mai cercetezi ridicându-ți ochii spre ceruri, nu crezi tu încă într-un Dumnezeu vag? Ai văzut înainte rezultatele cercetării și rugăciunii și Duhul Sfânt ți-a mișcat întrucâtva spiritul pentru că acel timp era Epoca Harului. Nu-L puteai vedea pe Dumnezeu, așa că nu aveai altă șansă decât să-ți bâjbâi drumul înainte și să continui să cauți în felul acela. Acum Îl poți vedea pe Dumnezeu și, în consecință, Duhul Sfânt nu mai lucrează așa cum lucra înainte. Epoca s-a schimbat și s-a schimbat și felul în care lucrează Duhul Sfânt. Cu toate că rugăciunea poate fi prestată mai puțin ca înainte, pentru că Dumnezeu este pe pământ, omul are acum ocazia să-L iubească pe Dumnezeu. Omenirea a intrat în stadiul iubirii lui Dumnezeu și au în ei o apropiere efectivă de Dumnezeu: „O, Dumnezeule! Ești într-adevăr atât de bun și sunt dornic să Te iubesc” Doar câteva cuvinte clare și simple dau glas iubirii de Dumnezeu în inima ta și nu sunt decât ca să adâncească iubirea dintre tine și Dumnezeu. Uneori poți să te vezi exprimând oarecare rebeliune, spunând: „O, Dumnezeule! De ce sunt atât de corupt?” Chiar îți dorești să te învinovățești, cu lacrimi în ochi. În acest moment, inima ta se simte plină de regrete și nefericită, dar nu ai cum să exprimi acest lucru. Aceasta este lucrarea prezentă a Duhului Sfânt, dar este un lucru pe care numai cei care caută viața îl pot obține. Simți că Dumnezeu are o mare iubire pentru tine și nutrești un sentiment special, dar nu ai cuvintele ca să te rogi clar. Simți întotdeauna, totuși, că dragostea lui Dumnezeu este ca marea de adâncă, dar nu ai nicio modalitate să exprimi această situație, simțind-o mereu în inima ta, dar neavând niciodată cuvintele potrivite să o exprimi. Aceasta este o situație care apare frecvent în spirit. Genul acesta de rugăciune și părtășie din inima ta care aspiră să ajungă mai aproape de Dumnezeu este normal.

Cu toate că viața de bâjbâire a drumului înainte și căutare s-a terminat, asta nu înseamnă că oamenii nu ar trebui să se roage niciodată, nici că oamenii nu au nevoie ca voința lui Dumnezeu să se releve înainte de a continua lucrarea; acestea sunt doar preconcepții ale omului. Dumnezeu a venit printre oameni ca să trăiască alături de ei și ca să fie lumina omului, viața omului și calea omului, iar acesta este un fapt. Bineînțeles, în venirea lui Dumnezeu pe pământ este necesar ca El să-i aducă omului o cale practică, una care să se potrivească staturii și vieții pentru ca ei să se bucure – nu a venit ca să distrugă toate metodele practicii omului. Omul nu mai trăiește bâjbâind drumul în față și căutând, pentru că acestea au fost înlocuite cu venirea lui Dumnezeu pe pământ pentru a lucra și a-Și rosti cuvintele. El a venit ca să-l elibereze pe om din viața întunecată și obscură și să-i ofere o viață de lumină. Lucrarea actuală este aceea de a indica lucruri clar, de a vorbi clar, de a-i spune omului direct și de a defini lucrurile explicit, pentru ca omul să poată pune în practică aceste lucruri. Întocmai cum Iahve a condus poporul lui Israel, spunându-le cum să se sacrifice și cum să construiască templul, la fel, nici tu nu mai ai nevoie să trăiești o viață de căutare, așa cum ai făcut după ce a plecat Domnul Isus. Este necesar să bâjbâiți drumul pentru lucrarea viitoare de răspândire a cuvântului sfânt? Este necesar să bâjbâiți drumul ca să știți cum ar trebui să trăiți? Este necesar să bâjbâiți drumul ca să știți cum ar trebui să vă faceți datoria? Este necesar să vă culcați la pământ și să plecați în căutare ca să știți cum ar trebui să depuneți mărturie? Este necesar ca voi să postiți și să vă rugați ca să știți cum ar trebui să vă îmbrăcați sau să trăiți? Este necesar ca voi să perseverați cu rugăciunile la Dumnezeu din ceruri ca să știți cum ar trebui să acceptați să fiți cuceriți? Este necesar ca voi să vă rugați neîncetat, zi și noapte, ca să știți cum ar trebui să vă supuneți? Sunt mulți printre voi care spun că nu sunteți în stare să practicați pentru că nu înțelegeți. Oamenii chiar nu acordă atenție lucrării de astăzi! Multe dintre aceste lucruri le-am spus cu mult timp în urmă, doar că voi pur și simplu nu ați dat atenție, așa că este de mirare că nu știți. Desigur, în epoca de astăzi, Duhul Sfânt încă mișcă oamenii ca să le permită să simtă bucurie și El trăiește alături de om. Acestea sunt niște sentimente speciale și aducătoare de plăcere care apar adesea în viața ta. Din când în când, vine o zi în care simți că Dumnezeu este atât de demn de iubire și nu poți să te abții să nu te rogi lui Dumnezeu: „O, Dumnezeule! Iubirea Ta este atât de frumoasă și imaginea Ta este atât de măreață. Îmi doresc să Te iubesc mai profund. Îmi doresc să dedic tot ceea ce sunt ca să-mi sacrific întreaga viața. Atât timp cât este de dragul Tău, îmi doresc să-Ți dedic totul, doar ca să Te pot iubi…” Acesta este un sentiment de plăcere oferit ție de către Duhul Sfânt. Nu este luminare, nici iluminare, este o agitare. Genul acesta de experiență se va întâmpla din când în când, cum ar fi pe drumul tău spre serviciu. Te vei ruga și te vei simți aproape de Dumnezeu, în așa măsură încât lacrimile îți vor uda fața, atât de mișcat că nu te poți controla și vei nerăbdător să găsești împrejurimi potrivite unde îți poți exprima întreaga fervoare din inimă. Uneori vei fi într-o situație publică și vei simți că iubirea de care te bucuri este prea mult, că soiul tău nu este altceva decât obișnuit, dar și mai mult vei simți că ești mai demn decât oricine altcineva. Vei ști în adâncul inimii că Dumnezeu te ridică, că aceasta este marea iubire a lui Dumnezeu pentru tine. În cele mai adânci colțișoare ale inimii tale vei simți că este un fel de iubire de Dumnezeu care e inexprimabilă și de necitit; este ca și cum știi, dar nu ai cum să exprimi, punându-te mereu pe gânduri, dar lăsându-te incapabili să o exprimi pe deplin. În astfel de moment, chiar vei uita unde te afli, până la punctul la care vei spune: „O, Dumnezeule! Ești atât de greu de înțeles, totuși ești atât de iubit!” Uneori ai putea chiar să faci niște acțiuni ciudate și excentrice pe care oamenii le găsesc inexplicabile, și acestea sunt toate lucruri care se pot întâmpla frecvent… Genul acesta de viață este prea mult în experiența voastră și aceste lucruri sunt viața pe care Duhul Sfânt ți-a oferit-o astăzi și viața pe care ar trebui să o trăiești acum. Nu e vorba să te oprească din a-ți trăi viața, ci, mai degrabă felul în care viața ta se schimbă. Este un sentiment care nu poate fi descris sau exprimat. Este și adevăratul sentiment al omului și, mai mult, este lucrarea Duhului Sfânt. Te face să înțelegi în inima ta, dar nu ai cum să o exprimi clar pentru absolut nimeni. Nu pentru că nu ai fi un vorbitor bun sau pentru că te bâlbâi, ci pentru că este un fel de sentiment care nu poate fi descris în cuvinte. El îți permite să te bucuri de aceste lucruri astăzi pentru că aceasta este viața pe care ar trebui să o trăiești. Bineînțeles, cealaltă viață a ta nu este goală, simplul fapt că ești mișcat în acest fel devine un fel de bucurie în viața ta care te face să dorești mereu să te bucuri de asemenea stârniri ale Duhului Sfânt. Dar ar trebui să știi că faptul că ești mișcat în acest fel nu este ca să te poți detașa de trup și să te duci în al treilea rai, ci este mai degrabă ca să poți experimenta astăzi iubirea lui Dumnezeu, să experimentezi astăzi semnificația lucrării lui Dumnezeu, să retrăiești grija și protecția lui Dumnezeu. Toate acestea sunt ca tu să ai o cunoaștere mai mare a lucrării pe care Dumnezeu o face astăzi și ca să fii în stare să simți și să experimentezi mai mult din dragostea lui Dumnezeu de care te bucuri astăzi – acesta este scopul acestei lucrări.

Viața de căutare și bâjbâire a drumului era pe când Dumnezeu nu se întrupase încă. Pe vremea aceea, oamenii nu-L puteau vedea pe Dumnezeu și nu aveau altă opțiune decât să caute și să bâjbâie pe drum. Astăzi îl poți vedea pe Dumnezeu și El îți spune direct cum ar trebui să practici, așa că nu mai ai nevoie să bâjbâi sau să cauți. Calea deschisă de El este calea adevărului și ceea ce El îi spune omului, ceea ce omul primește, este viața și adevărul. Ai calea, viața și adevărul, așa că ce nevoie mai ai să pleci în căutări? Duhul Sfânt nu poate face două stadii ale lucrării simultan. Dacă, după ce Mi-am terminat de rostit cuvântul, oamenii încă mai au nevoie să se roage și să caute, nu ar însemna asta că stadiul lucrării pe care îl fac este făcut în van? Deși Mi-aș fi putut termina de rostit cuvântul, oamenii tot nu înțeleg pe deplin și asta pentru că le lipsește calitatea. Această problemă poate fi rezolvată prin viață bisericească și prin părtășie unii cu ceilalți. Înainte, trupul întrupat al lui Dumnezeu nu a început lucrarea, așa că Duhul Sfânt lucra în felul acela pe vremea aceea și întreținea lucrarea. Pe vremea aceea, Duhul Sfânt făcea lucrarea, dar acum Dumnezeul întrupat Însuși este cel care o face, luând locul lucrării Duhului Sfânt. Când oamenii se rugau înainte, ei simțeau pace, bucurie, reproș și disciplină și toate acestea țineau de lucrarea Duhului Sfânt. Acum, aceste stări sunt mai puține și mai rare. De ce atunci când se ruga Petru avea sentimente de pace și reproș și de ce Pavel și alții simțeau la fel când se rugau? Asta pentru că era pe vremea când chipul lui Dumnezeu nu fusese văzut și, mai mult, era pe timpul Epocii Harului, când Dumnezeu lucra în alt fel. Duhul Sfânt poate face un singur fel lucrare în orice epocă unică. Dacă ar face două feluri de lucrări simultan, cu trupul făcând un fel și Duhul Sfânt făcând alt fel între oameni, și dacă ceea ce spune trupul nu ar fi valid și ceea ce spune Spiritul ar fi, atunci Hristos nu ar avea niciun adevăr, cale sau viață despre care să vorbească. Ar fi o auto-contradicție și ar fi o greșeală direct la sursă.

Oamenii au deviat prea mult și au făcut prea multe erori în experiența lor trecută. La origine, existau niște lucruri pe care oamenii cu umanitate normală erau meniți să le aibă și să le facă sau erau greșeli greu de evitat care erau menite să fie văzute în viața omenească, și când lucrurile acestea se făceau greșit, ei puneau răspunderea pentru ele pe seama lui Dumnezeu. Era o soră care avea musafiri la ea acasă. Chiflele ei la abur nu erau gătite suficient, așa că ea s-a gândit: „Aceasta ar putea fi pedeapsa lui Dumnezeu. Dumnezeu îmi pedepsește inima orgolioasă. Sunt prea orgolioasă.” De fapt, în ceea ce privește modul normal de gândire al omului, când sosesc musafiri, ești entuziast și te agiți, neștiind ce să faci mai întâi și neorganizând ceea ce faci, de aici rezultând că, dacă nu ajunge să ți se ardă orezul, atunci felurile tale de mâncare sunt prea sărate. În mod obișnuit, fără musafiri ești în regulă, dar când vin oameni la tine, totul merge prost. Această situație este creată de sentimentele de entuziasm, dar oamenii ajung să o pună pe seama „disciplinării lui Dumnezeu”. De fapt, asta ține de defecte în viața omenească. Nu ai întâlni genul acesta de lucruri dacă nu ai crede în Dumnezeu? Nu este genul acesta de lucruri ceva frecvent? Sunt multe lucruri care țin de defectele oamenilor; oamenii fac greșeli, dar acestea nu sunt făcute de Duhul Sfânt și nu nimic de-a face cu Dumnezeu. Ca atunci când îți muști limba în timp ce mănânci – poate fi aceasta disciplinarea lui Dumnezeu? Disciplinarea lui Dumnezeu este principială și se vede de obicei atunci când comiți delicte în mod conștient. Dumnezeu îl disciplinează pe om cu lucruri care implică numele Lui sau care privesc mărturia sau lucrarea Lui. Oamenii înțeleg suficient din adevăr acum ca să aibă conștiința interioară a lucrurilor pe care le fac, de exemplu: ești capabil să nu simți nimic dacă delapidezi banii bisericii sau îi cheltuiești în mod nesocotit? Vei simți ceva atunci când faci asta. Nu este posibil să faci ceva și apoi să începi să simți ceva după aceea. Îți este clar în inima ta cu privire la lucrurile pe care le faci care merg împotriva conștiinței tale. Chiar dacă ei pot cunoaște clar adevărul, pentru că fiecare are propriile plăceri, ei se lasă în voia lor, așa că după ce fac ceva, nu au niciun sentiment evident de reproș. Dacă nu sunt disciplinați la momentul la care greșesc, ce disciplinare ar putea fi după aceea? Ce disciplinare ar putea fi după ce toți banii au fost făcuți praf? Ei sunt pe deplin conștienți de ceea ce fac atunci când o fac și simt reproș. Dacă nu asculți, atunci Dumnezeu nu-ți va da atenție. Când sosește clipa, când se abate dreapta judecată, răsplata va fi dată fiecăruia conform acțiunilor lor. Ca persoană normală cu simțul rațiunii, persoană cu conștiință, ești conștient de tot ceea ce faci, mai ales când faci ceva rău. Încă mai sunt în biserică câțiva oameni care delapidează bani? Încă mai sunt câțiva oameni care nu mențin limitele clare între bărbați și femei? Încă mai sunt câțiva oameni care judecă, sfidează și încearcă să demoleze lucruri în secret? De ce sunt, totuși, toate acestea în regulă pentru voi? Aveți cu toții conștiință, sentimente și reproș în inimile voastre și, din acest motiv, suferiți uneori mustrare și cizelare. Doar că oamenii sunt atât de nerușinați! Dacă ar fi ca pedeapsa să se abată cu adevărat asupra lor, ar mai îndrăzni ei să practice în felul acesta? Când oamenii cu conștiință fac lucruri, ei se simt tulburați când conștiința lor este doar un pic chinuită, așa că sunt capabili atunci să abandoneze trupul. Ca aceia care comit păcate între bărbați și femei. Sunt conștienți de ceea ce fac în acel moment, dar desfrâul lor este prea mare și nu se pot controla. Chiar dacă Duhul Sfânt pedepsește, nu va servi la nimic, așa că Duhul Sfânt nu se mai deranjează cu tine. În acest moment, dacă Duhul Sfânt nu te-ar disciplina, nu ți-ar face reproșuri sau nu ar face nimic trupului tău, ce reproș ar putea fi după aceea? Ce disciplinare ar putea exista după ce fapta este săvârșită? Dovedește doar că ești prea nerușinat și degradat. Ești un nenorocit bun de nimic! Duhul Sfânt nu lucrează fără rost. Dacă știi adevărul foarte bine, dar nu cooperezi și nu ești capabil să faci absolut nimic, atunci nu poți decât să aștepți până când va sosi ziua în care vei fi pedepsit alături de cel malefic. Acesta este cel mai bun sfârșit pentru tine! Am predicat acum în mod repetat despre conștiință, pentru că acesta este standardul cel mai scăzut. Fără conștiință, oamenii vor pierde și disciplinarea Duhului Sfânt și pot face orice doresc. Dacă o persoană are cu adevărat conștiință, atunci, când Duhul Sfânt îi reproșează ceva, ea trece printr-o luptă interioară și este improbabil atunci să facă ceva prea grav. Indiferent de modul în care Duhul Sfânt disciplinează și mustră, în general vorbind, oamenii vor avea cu toții sentimente atunci când fac ceva rău. Așa că oamenii înțeleg acum tot felul de adevăruri și, dacă nu practică, atunci este treaba lor. Eu nu reacționez la asemenea oameni, nici nu am vreo speranță pentru ei. Poți să faci cum poftești!

Unii oameni se adună și așază deoparte cuvântul lui Dumnezeu, vorbind mereu despre cum e o persoană sau alta. Bineînțeles că e bine să ai un pic de discernământ, ca oriunde te-ai dus să nu fii ușor de înșelat, nici ușor de păcălit sau prostit ; acesta este de asemenea un aspect pe care oamenii ar trebui să-l posede. Dar nu trebuie să te concentrezi exclusive asupra acestui aspect, pentru că el ține de lucruri care sunt negative. Ochii tăi nu trebuie să fie mereu fixați asupra oamenilor. Cunoașterea ta despre felul în care lucrează Duhul Sfânt este acum prea mica, credința ta în Dumnezeu este prea superficială și ai prea puține lucruri pozitive. Cel în care crezi este Dumnezeu, Cel pe care trebuie să Îl înțelegi este Dumnezeu, nu Satana. Dacă nu înțelegi decât cum lucrează Satana și ai știința tuturor modurilor în care lucrează spiritele malefice, ce semnificație ar avea acest lucru? Nu este Dumnezeu cel în care crezi astăzi? De ce cunoașterea ta nu include aceste lucruri pozitive? Pur și simplu nu dai atenție aspectului pozitiv al intrării și nu ai înțelegerea ei, așa că ce Dumnezeu vrei să câștigi? Nu știi cum ar trebui să cauți? Ai multe „materiale didactice” negative, dar nu ții minte aspectul pozitiv al intrării, așadar, cum ar putea statura ta să crească vreodată? Dacă o persoană vorbește numai despre războiul cu Satana, ce perspective viitoare de dezvoltare va avea acea persoană? Nu este intrarea ta prea depășită? Ce lucruri vei fi în stare să obții din lucrarea prezentă dacă mai continui așa? Ceea ce este crucial acum este ca tu să înțelegi ceea ce vrea Dumnezeu să facă acum, cum ar trebui să coopereze oamenii, cum ar trebui ei să-L iubească pe Dumnezeu, cum ar trebui ei să înțeleagă lucrarea Duhului Sfânt, cum ar trebui ei să pătrundă în toate cuvintele pe care Dumnezeu le spune astăzi, cum ar trebui să ei să le citească, să le înțeleagă și să le experimenteze, cum ar trebui ei să-I satisfacă voia lui Dumnezeu, să fie complet cuceriți de Dumnezeu și să se supună în fața lui Dumnezeu… Ar trebui să te concentrezi asupra acestor lucruri pentru că sunt lucruri care ar trebui pătrunse acum. Înțelegi? Ce folos să te concentrezi exclusiv asupra discernământului oamenilor? Îl poți distinge pe Satana aici, poți distinge spiritele malefice dincolo, poți distinge multe lucruri, poți avea o înțelegere deplină a spiritelor malefice și poți recunoaște unul imediat ce îl vezi. Dar dacă ești incapabil să spui ceva despre lucrarea lui Dumnezeu, poate discernământul tău să înlocuiască înțelegerea ta despre Dumnezeu? Am făcut înainte părtășie cu privire la expresiile lucrării spiritelor malefice, dar acesta nu este un lucru major. Bineînțeles că oamenii ar trebui să aibă și puțin discernământ, deoarece acesta este un aspect pe care cei care Îl slujesc pe Dumnezeu ar trebui să îl posede pentru a evita să faci lucruri prostești și să întrerupi lucrarea lui Dumnezeu. Dar lucrul cel mai important rămâne să ai cunoașterea lucrării lui Dumnezeu și înțelegerea voinței lui Dumnezeu. Ce cunoaștere ai despre stadiul acesta al lucrării lui Dumnezeu? Poți să spui ce face Dumnezeu, care este voia lui Dumnezeu și poți să spui care sunt propriile tale carențe și care sunt lucrurile cu care ar trebui să te înzestrezi? Ar trebui să înțelegi care dintre intrările tale anterioare au fost deviații și erori și care intrări au fost depășite. Ar trebui să fii capabil să culegi roadele și să atingi înțelegere în noile tale intrări. Nu simula ignoranța; trebuie să faci mai multe eforturi în intrările tale cele noi pentru a-ți adânci propria experiență și cunoaștere și, mai mult decât atât, trebuie să fii stăpân în special pe noile tale intrări și pe cea mai corectă metodă de a experimenta. Trebuie să mai știi și cum să dai deoparte metodele de practică depășite și să intri în noua experiență. Mai mult chiar, ar trebui să distingi practica ta anterioară, depășită și deviată, de noua lucrare și intrare. Acestea sunt lucruri pe care ai nevoie acum să le înțelegi urgent și să le pătrunzi. Trebuie să înțelegi diferențele și relația dintre intrările tale vechi și noi. Dacă nu ai o înțelegere a acestor lucruri, atunci nu vei avea cum să avansezi, pentru că vei fi incapabil să ții pasul cu lucrarea Duhului Sfânt. Mare parte din intrarea și experiența ta din trecut ținea de o cale deviantă și greșită de practică și mare parte din ea era o modalitate de a experimenta care aparținea unui timp de mult trecut; trebuie să înțelegi cum ar trebui să abordezi aceste lucruri. Prin mâncatul și băutul corespunzător al cuvântului lui Dumnezeu și prin părtășie corespunzătoare, trebuie să fii capabil să-ți schimbi modurile anterioare depășite de practică și vechile tale concepții tradiționale, ca să poți pătrunde într-o nouă practică și pătrunde în noua lucrare. Acestea sunt lucruri pe care se cuvine să le obții. Nu-ți cer să te înțelegi în cel mai mic amănunt; nu-ți cer să iei acest lucru prea în serios. Mai degrabă, îți cer să-ți iei în serios intrarea și înțelegerea aspectului pozitiv. Cu toate că s-ar putea să fii capabil să te cunoști pe tine însuți, nu rezultă în mod obligatoriu că aceasta este adevărata ta statură. Dar dacă poți experimenta practica și intrarea în noua lucrare până la punctul în care ești în stare să distingi care erau concepțiile sau neînțelegerile tale personale anterioare, atunci aceasta este adevărata ta statură și este ceva ce ar trebui să deții. Acestea sunt lucrurile pe care fiecare dintre voi ar trebui să le obțină.

Sunt multe lucruri în care pur și simplu nu știți cum să practicați și cu atât mai puțin știți cum lucrează Duhul Sfânt. Uneori, faci ceva care este în mod clar nesupus față de Duhul Sfânt. Ai deja înțelegerea principiului lucrului prin mâncat și băut, așa că suferi în interior un sentiment de reproș și neliniște și, bineînțeles, acesta este un sentiment pe care o persoană îl va simți pe baza cunoașterii adevărului. A nu coopera și a nu face lucrurile în concordanță cu cuvântul de astăzi împiedică lucrarea Duhului Sfânt și o persoană se va simți în mod necesar neliniștită în sinea sa. Înțelegi principiile acestui aspect, dar nu practici în conformitate, așa că suferi un sentiment de reproș în sinea ta. Dar dacă nu înțelegi acest principi și pur și simplu nu ai mâncat și nu ai băut acest aspect al adevărului, dacă nu-l cunoști deloc, atunci nu vei simți neapărat o senzație de reproș în această chestiune. Generarea reproșului Duhului Sfânt este condițională. Crezi că pentru că nu te-ai rugat, nu ai cooperat cu Duhul Sfânt, nu ai eliberat povara pe care o duci înăuntrul tău, ai întârziat lucrarea Duhului Sfânt. De fapt și de drept, nu poate fi întârziată și, dacă nu vei spune ceva, atunci Duhul Sfânt va stârni pe altcineva să o spună; Duhul Sfânt nu este înfrânat de tine. Simți regret în fața lui Dumnezeu și asta ar trebui să simți. Dar Dumnezeu nu dă două parale și apoi, acesta este trecutul. Dacă poți sau nu obține ceva este treaba ta. Uneori conștiința ta se simte ca și cum ar suferi acuzații, dar nu este luminare sau iluminare a Duhului Sfânt în acel moment, nici reproșul Duhului Sfânt. În schimb, este un sentiment în conștiința ta. Dacă implică numele lui Dumnezeu, mărturia lui Dumnezeu sau lucrarea lui Dumnezeu și tu acționezi nebunește, atunci El nu te va ierta. Dar are o limită, și, în privința lucrurilor care abia dacă merită menționate, El nu se va deranja cu tine, El te va ignora și, astfel, acesta este un lucru pe care ar trebui să-l simți înăuntrul conștiinței tale. Unele lucruri sunt ceea ce oamenii cu umanitate normală sunt meniți să facă și unele sunt elemente ale vieții omenești normale. De exemplu, nu-ți gătești bine chiflele la abur și crezi că Dumnezeu te disciplinează – acesta este un lucru total nerezonabil pe care să-l spui. Înainte de a ajunge să crezi în Dumnezeu, nu se întâmpla adeseori genul acesta de lucru? Pe atunci te disciplina Satana? De fapt, dacă practici mai mult în această chestiune, va fi improbabil să faci greșeli; pur și simplu, creierul tău este cel care face greșeli. Simți că pare a fi disciplinarea Duhului Sfânt când, de fapt, nu este cazul (lăsând la o parte unele circumstanțe excepționale), pentru că lucrarea aceasta nu este complet realizată de Duhul Sfânt, ci sunt doar sentimente pe care le au oamenii. Dar să se gândească în această direcție este ceea ce ar trebui să facă aceia care au o credință corespunzătoare în Dumnezeu. Nu ai fi putut gândi așa când nu credeai în Dumnezeu. Odată ce ai ajuns să crezi în Dumnezeu, inima ta a depus efort în această privință și tu ai început pe neștiute să gândești în această direcție. Acest fapt rezultă din gândirea oamenilor normal și ține, de asemenea, și de efectul propriei lor mentalități. Dar lasă-Mă să-ți spun, acesta nu este un lucru care să țină de lucrarea Duhului Sfânt. Acest aspect ține de o reacție normală dată oamenilor de către Duhul Sfânt prin intermediul propriei lor gândiri; dar trebuie să înțelegi că această reacție nu este lucrarea Duhului Sfânt. Deținerea genului acestuia de „cunoaștere” nu dovedește că deții lucrarea Duhului Sfânt. Cunoașterea ta nu aparține de iluminarea Duhului Sfânt, cu atât mai puțin să fie lucrarea Duhului Sfânt. Este pur și simplu o reacție a gândirii normale a oamenilor și nu are nimic de-a face cu luminarea sau iluminarea Duhului Sfânt. Sunt două lucruri complet diferite și nu sunt realizate în întregime de către Duhul Sfânt. Când Duhul Sfânt lucrează pentru luminarea sau iluminarea oamenilor, El le oferă, în general, acestora, o cunoaștere a lucrării lui Dumnezeu și a adevăratei lor intrări și adevăratei lor stări și le mai oferă și hotărâre, le permite să înțeleagă intenția hotărâtă a lui Dumnezeu și cerințele Lui de astăzi față de oameni astăzi, El le dă hotărârea să deschidă fiecare cale. Chiar atunci când oamenii trec prin vărsare de sânge și sacrificiu, ei trebuie să acționeze pentru Dumnezeu și chiar când întâmpină persecuție și aversiune, ei trebuie să continue să-L iubească pe Dumnezeu și să nu aibă regrete și trebuie să depună mărturie pentru Dumnezeu. O asemenea hotărâre este stârnită de Duhul Sfânt și lucrarea Duhului Sfânt – dar să știi că nu ești stăpânit de asemenea stârniri cu fiecare moment care trece. Uneori, la întruniri, poți să te simți extrem de mișcat și de inspirat și poți să preaslăvești și să dansezi. Simți că ai o înțelegere incredibilă a ceea ce împărtășesc ceilalți, te simți nou-nouț pe dinăuntru și inima ta este absolut clară, fără vreun sentiment de deșertăciune – toate acestea țin de lucrarea Duhului Sfânt. Dacă ești un conducător și Duhul Sfânt îți oferă luminare și iluminare extraordinare atunci când te duci la biserică să lucrezi, făcându-te incredibil de zelos, responsabil și serios în munca ta, aceasta ține de lucrarea Duhului Sfânt.

Sursa: Biserica lui Dumnezeu Atotputernic

[spoiledspine]

Fucking angsty AU time

So @k-kaituhi and I came up with a fucking AU that I love and has gots to share.

Ok so the basics is Keith gets taken by the Garrison from Papa Kogane (we call him Shawn, but goes by Tex) when only a few weeks old, like right after Krolia makes it back into space and is basically a test subject cause, you know, part alien.

Tex spends the better part of the next 12 years trying to figure out where his son is being kept and how to get him out?? It rough buddy.

In comes Shiro, aged 19 and absolutely learned how to read, basically being fast tracked to greatness cause 1)damn kid is smart af and his scores are blowing shit out da water and 2)good looking people attract public support for shit and damn Shiro is a very good looking buddy. Somewhere it gets decided to offer him a unique position while the machinery for a test flight for a future mission (that mission is gonna become Kerberos but we ain’t there yet).

And surprise?! That unique position puts Shiro in direct contact with Keith, aged 11, as his “human support enrichment lead” (fancy way of saying handler). Fucking of course Shiro immediates starts planning on how to break this kid out cause 1)this is fucked up as shit 2)shiros a good soul and can’t stand by and watch suffering and 3) THIS IS FUCKED UP AS SHIT.

Over the course of several months, Shiro learns more about keith and they learn to trust each other. Shiro at some point goes to Sam holt (neighbor and vey good friend, the holts were there for him and became his guardians when his parents unexpectedly died when he was 15) about how to even break this kid out.

Sam starts trying to do his own digging and ends up getting contacted by Tex (who is a code writer in this au and is responsible for writing the code the Garisson uses for most of their tech. He’s been making a living as a dark web hacker/coder and is very well known there for covering his tracks very fucking well) who found Sam snooping poorly through Garisson archives or something.

Basically these three end up with a plan to break Keith out and back to his dad. Garisson will be none the wiser to Shiro and sams involvement and shit will be ok.

This plan has to get scrapped suddenly when Shiro overhears that the order has come down to terminate Keith’s life and do a full autopsy at this point as he as a live subject has been exhausted otherwise. Andddd that’s supposed to happen in approximately 25 hours time.

When it’s all said and done, Shiro and Keith end up on a hoverbike on the run and planning to meet Tex somewhere in New Mexico.

They all meet up and basically end up on the run together, Tex and Shiro trying their best to give Keith the support system he needs to heal and trying to make up for the childhood he didn’t have. Sometimes a family is 37 year old deepweb hacker, a 19 year old space program golden boy, and one super traumatized 12 year old.

As expected, shit goes good and shit goes bad:

This includes such heartwarming scenes as Keith getting sick for the first time and almost dying cause he ain’t got an immune system worth shit.

Shiro and Tex celebrating Keith’s first birthday with him.

Keith figuring out his favorite music is bluegrass and Tex’s southern heart rejoicing and Shiros pop loving ass silently groaning.

Shiro still losing his arm by trying to wrangle a gun away from being pointed at Keith by some faceless Garisson baddy and it going off. Subsequent injury becomes infected and arm has to be amputated due to gangreene (reoccuring oc by the name of Larry is a doc for hire on the deep web, basically has to get called in to amputate shiros arm. Eventually gets a prostheic but that’s a good year or so down the line).

Shit like that.

Anyways, six years after breaking free, Keith feels like there is something pulling him back to the desert around the Garisson.

Low and behold, like destiny or some shit, errbody ends up in that blue ass lion and out in space. Shiro gets fitted with a better prosthetic and the three of them keep Keith’s heritage on the downlow, especialllllly once they understand that the galra aren’t exactly Allura’s faves.

Thats about all imma spew about this for now, I’ll tag other shit for this as #ExperimentAU if ya’ll wanna find that shit.

[simonaworld]

Construirea viitorului in prezent

Construirea viitorului in prezent

Viitorul este doar plasmuirea imaginatiei noastre. Acesta se construieste din prezent!

Statistic vorbind, generatiile anterioare experimentau mai des starea de fericire decat generatia actuala, asta deoarece parintii sau bunicii nostri obisnuiau sa-si concentreze toata atentia pe momentul prezent, rareori proiectandu-si viata in viitor.

Oamenii sunt tot mai nefericiti deoarece proiecteaza…

[ao3feed-doctorwho]

Experimentation

read it on the AO3 at https://ift.tt/2I7MUw8

by NateTheWolf

Whilst the gang is running away from homicidal androids Amy stumbles upon something, or rather, someone.

Words: 3835, Chapters: 1/1, Language: English

Fandoms: Doctor Who

Rating: Mature

Warnings: Graphic Depictions Of Violence, Major Character Death

Categories: F/F, F/M

Characters: Amy Pond (Doctor Who), Eleventh Doctor, Rory Williams, Clara Oswin Oswald

Relationships: Amy Pond/Rory Williams, Amy Pond/Clara Oswald (fast friends)

Additional Tags: Human Experimentation, ExperimentAU, Getting to Know Each Other, References to other episodes, Blood and Violence, Out of Character

read it on the AO3 at https://ift.tt/2I7MUw8